Școala Waldorf Ilios - Educație Alternativă de Stat în Sectorul 3
-
Ar fi frumos să puteți auzi un copil povestindu-vă despre o zi la școala Waldorf, dar până facem un clip cu acest subiect, haideți să vă povestim noi, adulții de acolo, câte ceva...La cei mici lucrurile sunt mai haioase și mai pline de farmec, la gimnaziu ele devin ceva mai sobre...Așadar, un copil de primar care vine la școală (preferabil cu mijloacele în comun, pentru că probabil știți deja, școlile Waldorf nu au circumscripție școlară) are de obicei ocazia să observe multe în drum: cum arată copacii, ce culori mai au frunzele, dacă e cald sau frig, dacă cerul e senin sau înnorat etc Dacă are ocazia să meargă și un pic pe jos poate găsi vreo floare, vreo castană sau vreo frunză interesantă (în funcție de anotimp) pe care să o aducă la masa anotimpurilor ca dar.Foto: sala de clasă și masa anotimpurilor, toamna
Primul lucru pe care îl fac la intrarea în sala de clasă e să dea mâna cu doamna învățătoare, să o privească și să o salute urându-i o dimineață bună. A privi un adult în ochi și a avea parte de un zâmbet și de o strângere de mână poate fi un început minunat de zi. Apoi urmează întâlnirea cu colegii și partea de socializare liberă, ideal în jur de zece minute înainte de începerea orelor.Sunetul unui clopoțel de apă anunță începerea programului: copiii și „Doamna” fac un cerc și se începe ziua cu zicerea de dimineață. Aici vă invit să vă opriți un pic și să faceți un exercițiu de imaginație propus de un profesor cu multă experiență în pedagogia Waldorf (peste 25 de ani) de la Timișoara: închipuiți-vă Pământul așa cum s-ar vedea el din spațiu și razele soarelui atingându-l în timp ce se rotește în jurul axei sale, marcând astfel începutul zilei. Și pe măsură ce acest lucru se întâmplă închipuiți-vă vocile unor copii spunând aceeași zicere de dimineață fiecare în limba sa: Finlanda- Estonia- România-Bulgaria- Grecia, apoi Suedia-Polonia- Belgia- Germania- Franța Italia, urmate de Marea Britanie- Irlanda- Spania- Portugalia. Val după val, copii și învățători salutând o nouă zi cu aceleași cuvinte, în limbi diferite pe măsură ce ziua coboară pe Pământ. E o imagine frumoasă care ne arată locul nostru în lume și contribuția la acest cor global. Cercul de dimineață presupune trezirea corpului: ritmuri și jocuri pentru degete, mâini, picioare, jocuri de atenție. Apoi urmează frământările de limbă și ghicitorile (sau ghicitorile matematice, după caz) și un cântec, neapărat un cântec!, căci e minunat să îți începi ziua cu un zâmbet, și un cântec alături de prieteni!Când această etapă s-a încheiat pot urma veștile zilei: Oare are cineva ceva de împărtășit cu colegii azi? Clar nu trebuie zilnic să împărtășească ceva fiecare copil, dar poate se întâmplă ca în drum spre școală să observe că ziua a devenit mai mică sau din contră s-a mărit, să întâlnească un pisoi sau un cățel pe stradă, sau pur și simplu să anunțe că în câteva luni va deveni frate sau soră mai mare. Sunt lucruri importante în viața unui copil....E timpul să ne reconectăm cu ziua de ieri: oare despre ce am discutat? Oare ce am lucrat? A fost povestea literei „P” sau poate șirul lui 7, ori linia dreaptă și linia curbă? Sau poate muncile de toamnă și cum se pregătește pământul pentru iarnă? Și fiecare copil contribuie cu câte o informație sau mai multe – unii dornici să arate cât de mult își amintesc, alții uimiți de memoria extraordinară a colegilor, unii amintindu-și ceea de le-a plăcut, alții ce li s-a părut interesant, iar Doamna, ascultă, ordonează, corectează, realizând doar cu glasul o imagine cât mai corectă a ceea ce a fost ieri. Și așa se ajunge la temă- tema e foarte importantă de aceea ea trebuie mereu corectată. Pentru unii copii a fost ușoară și a dura „efectiv 5 minute”, alții nu au înțeles ce trebuia făcut, nu și-au mai adus aminte. Noroc cu colegii și cu doamna, așa au șansa să se corecteze, să înțeleagă și să repare.
Foto: exersarea literei „U”, clasa pregătitoare
După temă, începe noul! Azi va fi ceva nou de învățat! Totul începe cu o poveste și Doamna e foarte pricepută la astfel de lucruri, apoi facem un desen. Și aici, tot Doamna, ne arată cu desenul ei de la tablă căci trebuie folosite anumite culori, există o anume ordine ce trebuie respectată pentru a descoperi noutatea zilei. Și Doamna știe! Urmează partea preferată pentru mulți: exersarea noii forme (litere, cifre etc) în viața reală: cu corpul, cu obiectele din jur (uneori), împreună cu ceilalți colegi, cu obiecte mai micuțe cum ar fi conuri, ghinde, sâmburi, ceară de albine. Apoi începem să așezăm forma în aer, pe spatele colegului, și , în fine, la final o așezăm pe foaie. Și nu e lucru ușor: trebuie să fie frumoasă, să fie bine încadrată de chenar, să fie mare, dar și repetată în mic... În fine clasa pregătitoare e provocatoare!
Foto: Caiet de epocă (Om și animal), clasa a III-a
Uneori facem și turul galeriei: adică așezăm caietele toate unul lângă altul pe podea și le privim: aceeași poveste, același tip de cuburi cerate și creioane, aceleași culori și totuși atât de diferite. Unele sunt pline de forță și intensitate, alte desene si litere sunt atât de delicate de parcă sunt niște văluri așezate pe foaie. Alteori sunt mici de parcă ar fi urme de furnici, iar unele par atât de bine așezate, chiar pe mijloc de pagină! Le observăm și notăm cu voce tare aceste diferențe. Se mai aude uneori „Acesta e caietul meu...”, dar trecem ușor peste remarcă și învățăm că noi vorbim despre rezultatul muncii, nu despre persoană.... doamna nu uită niciun caiet și are o vorbă bună pentru fiecare, la fel cum nu uită niciodată nici să dea o nouă temă. În fiecare zi!După atâta muncă e timpul de poveste drept încheiere. Copiii se strâng în cerc în jurul Doamnei, uneori stând pe pernuțe (mai ales în primii doi ani de școală) și ascultă bine-cunoscutele versuri: Vine o poveste, vine de departe..... ce anunță începutul unei părți deosebit de plăcute a lecției.Sunt unii colegi care vor să spună, alături de Doamna, pentru că fie au mai auzit-o fie cred că știu ce urmează, dar își aduc aminte (sau sunt ajutați de colegi să își aducă aminte) că acesta e un moment de liniște și ascultare. Odată cursul din epoca de bază încheiată (cu toate cele 110 minute ale sale încă din clasa pregătitoare) urmează pauza de masă- o ocazie grozavă de a încerca lucruri noi, de a face schimb de gusturi și de a duce acasă rețete noi . Există „farfuria generozității”- un loc unde cei mici pot dărui fie fructe, fie prăjituri făcute în casă (felii de chec, bucăți de plăcintă etc), fie un sandwich anume pregătit de acasă tocmai pentru acest moment. Și partea absolut grozavă e că după ce dăruiești, poți să și iei și să încerci lucruri noi....După ce mâncăm e grozav să ieșim câteva minute la joacă cu colegii. Preferabil în curtea școlii...Apoi urmează orele mai mici: pictura, lucrul manual, euritmia, muzica, sportul, limba germană, limba engleză, iar din clasa a treia Cunoștințele despre ținutul natal etc.Nu încheiem ziua fără să salutăm colegii și pe doamna învățătoare, așa cum am făcut când am venit: strângându-i mâna și privind-o în ochi.Foto: exemplu de orar al clasei a III-a
Acestui program zilnic i se adaugă ritmul săptămânii dat de orele de după cursul de bază și lunar dat de sărbătorile specifice acestei educații: Sărbătoarea Curajului (septembrie), Sărbătoarea Recoltei (octombrie), Sărbătoarea Lampioanelor (noiembrie), Sărbătoarea Nașterii Pruncului (decembrie), Carnavalul (februarie) , Bazarul (mai) și cele specifice comunității - Concertul de Crăciun (decembrie) și Sărbătoarea Soarelui (iunie).Foto: Sărbătoarea lampioanelor
O zi de școală la gimnaziu e un pic mai sobră, dar la fel de plină de entuziasm, dorință de mișcare, glume și joacă!Foto: Clasa a VI-a, început de an școlar
Cursul de bază are tot 110 minute și, în mare respectă cele 4 secțiuni: zicerea și cercul de început de zi , reamintirea și verificarea temei, partea de învățare de lucruri noi, exersarea lor și munca independentă, stabilirea temei și partea narativă. Deși vorbim în continuare de poveste, totuși aceasta devine mai mult „poveste” deoarece profesorul de la cursul de bază aduce în atenția copiilor (sub formă de povestire) civilizațiile Sumerului, ale Indiei antice, ale Egiptului antic, ale Greciei antice încheind de obicei cu Iliada (în clasa a V-a). O dată cu începutul clasei a VI-a îl urmăm pe Eneas în lungul său pelerinaj din Troia până la întemeierea Romei, apoi ne îndreptăm atenția spre Roma cu cele trei etape fundamentale ale sale (regat, republică, imperiu) cu dușmanii și eroii săi- cu Hannibal, Cezar sau Traian. În clasa a VII-a aceste ultime 10-12 minute din curs urmăresc căderea Romei și procesul prin care au luat naștere orașele, modul în care a fost reorganizată societatea, Evul Mediu cu personalitățile sale marcante, modul de viață și idealurile oamenilor de atunci și se ajunge până în Renaștere, trecând prin Epoca marilor descoperiri geografice și Reforma. Magellan, Cristofor Columb dar și Luther, Guttenberg sunt urmăriți în egală măsură. În fine, clasa a VIII-a se concetrează pe oameni excepționali care au lăsat ceva în urma lor: Michelangelo sau da Vinci, Marie Curie sau Einstein, Tudor Arghezi sau Eminescu, Malala sau Greta Thunberg sunt tot atâtea exemple de vieți și personalități aduse în atenția copiilor. Fiecare profesor de la cursul de bază alege personalitatea, personalitățile pe care le prezintă copiilor, povestindu-le viețile, provocările pe care le-au întâlnit, modul în care ei au răspuns acestor provocări și moștenirea lor.După epoca de bază urmează orele din program care sunt stabilite de la începutul până la finele anului școlar: limbile străine, orele de artă și prelucrarea lemnului, cele de muzică și euritmie, de sport etc.Foto: exerciții de perspectivă, orele de arte
Foto: pregătirea Concertului de Crăciun și prezentare, orele de muzică
E important de menționat aici faptul că, în general copiii care studiază în pedagogia Waldorf petrec în medie mai multe ore la școală decât o fac colegii lor din tradițional (la fel se întâmplă și cu profesorii și cu părinții din această alternativă), în medie cu 2-3 ore mai mult în fiecare săptămână.Idealul educațional al pedagogiei, se poate spune, își trage rădăcinile din ideea exprimată de Platon în „Republica” că educația ar trebui să cuprindă materii pentru cultivarea minții (de exemplu aritmetica), pentru cultivarea sufletului (muzica) și pentru cultivarea trupului (gimnastica), ideal pe care îl regăsim apoi în Renaștere, modificat și adaptat timpurilor de atunci cu omul ce se dezvoltă în cât mai multe direcții, pictorul ce putea scrie sonete, stăpânea arta dansului și pe cea a conversației, era interesat de științe, model care apare azi adaptat timpului în care trăim și exprimat sub forma celor opt competențe cheie ale educației din Uniunea Europeană (https://education.ec.europa.eu/focus-topics/improving-quality/key-competences).Pedagogia Waldorf se înscrie în acest parcurs profund european. Crede cu tărie în evitarea specializării precoce la fel cum crede și în evitarea intelectualizării precoce a copilului, ci mai degrabă se concentrează pe construirea unei baze solide de cunoștințe până la vârsta de 18 ani (ideal) sau 14 ani (din ce în ce mai des în zilele noastre).Pedagogia Waldorf se adresează acelor familii care înțeleg că perioada de gimnaziu e una de căutare și explorare a abilităților copiilor, care vor sa învețe și să obțină rezultate bune la examenele naționale, dar în același timp să își poată urma pasiunile fie că vorbim de activități extrașcolare de sport (tenis, handbal, baschet, fotbal etc), de arte (pictură, sculptură, ore de teatru), fie că vorbim de cursuri ca cele oferite de Universitatea populară Dalles (cursuri de gătit, fotografie, design interior etc).
Nicoleta Măceșanu
Profesor de limba româna și limba engleză în cadrul școlii Waldorf Ilios din București.
11 ani experiență în pedagogia Waldorf.
-
Iată câteva dintre ideile absolut greșite care circulă în spațiul public cu privire la pedagogia Waldorf. Haideți să le măsurăm cu realitatea și să vedem câte dintre ele rezistă! Vă scrie un om care predă din 2004 din care ultimii 11 ani în pedagogia Waldorf.
1. La Waldorf e libertate.
Categoric- libertate de gândire! Dezvoltarea acestui tip de libertate e unul din dezideratele majore ale pedagogiei Waldorf. La fel și al pedagogiei tradiționale, atunci când se vorbește în spațiul public despre dezvoltarea gândirii critice la elevi (dacă vă interesează cât de cât subiectul educației nu cred că ați putut scăpa fără să auziți nenumăratele discuții din spațiul public cu privire la acest subiect!). Toți ne dorim acest tip de gândire, suntem conștienți cât de important e să o dezvoltăm la copii noștri, suntem de acord că nu se face suficient, dar rămâne întrebarea cum dezvoltăm efectiv gândirea critică?
În primul rând cu dezvoltarea sănătoasă a observării. E nevoie să privești cu atenție o realitate (mai întâi una fizică, la clasele mici, apoi una abstractă, sub forma de idee, la clasele mai mari), apoi e necesar să o poți privi (și descrie din cât mai multe perspective), urmează etapa de stabilire de legături cu alte realități/ concepte pentru a identifica punctele comune și diferențele, lucrul în echipă pentru a stabili concluziile și a le comunica și abia apoi folosirea lor pentru rezolvarea diverselor situații cu care ne confruntam.
Mai exact, mai concret, cum?Gândiți-vă la un copil de ciclu primar (6-10 ani). Se poate începe simplu cu observarea schimbărilor naturii (la Waldorf există masa anotimpurilor unde cei mici sunt îndemnați să aducă elemente din natură- frunze, castane, conuri, flori etc pe care le-au întâlnit în drum spre școală), apoi există tot feluri de exerciții inserate în structura orei- facem desenul poveștii în clasele mici cum face doamna învățătoare sau domnul învățător, realizăm desenul de forme după ce am mers pe formă, după ce am simțit forma, după ce am trasat-o în aer, abia apoi o așezăm în caiet. La pictură observăm toate lucrările împreună, cum cu același tip de pensulă și cu acuarele provenite din aceeași sticlă ies lucrări atât de diferite și ne întrebăm: Care lucrare are mai multă forță în culoare? Care e mai delicată? În care lucrare s-au împrietenit mai bine culorile și în care se țin ele mai la distanță? La ora de matematică, la clasa pregătitoare poate apărea o dilemă de felul: unde sunt mai multe obiecte- în grupul de cinci conuri sau în cel de cinci castane? (e important aici ca cei mici să vadă cele două grupe)
Sursa foto: https://in.indeed.com/career-advice/career-development/critical-thinking Ați prins ideea, nu există activitate de observare propriu-zisă, însă observarea în sine e încorporată în fiecare oră și materie. Așa punem bazele libertății de gândire! Dacă învățătoarea la cercul de dimineață va spune „În fiecare dimineaţă/Să avem gândul bun pe față/Spre soare să privim/ Bucurie să dăruim” ea va fi imediat corectată de un glăscior ferm care va anunța „Spre soare să privim/ Iubire să dăruim. Așa era poezia, doamna!”
La clasele mai mari, la limba română, nu vom preda descrierea ci vom începe prin a descrie o piatră sau o scoică și vom face desenul ei cât de realist putem, apoi o plantă, un animal (de obicei pe cel de acasă ca să putem nota și despre personalitatea și obiceiurile lui) și apoi un prieten sau un membru al familiei. Scriem despre realitate iar apoi tragem concluziile cu privire la ce poate fi o descriere și care e diferența dintre o descriere și un portret.
Tot la clasele mari apar întrebările (la diverse materii) De care alt lucru pe care noi l-am învățat, vă aduce aminte? Ce au în comun cele două (substantivul și pronumele, insula și peninsula, etc)? Ce le diferențiază?
Și astfel se ajunge, în clasele mari să se audă exprimarea unor păreri clare cu privire la o idee nouă despre impactul pe care conquistadorii l-au avut în America de Sud, despre modul în care Nelson Mandela a înfruntat regimul de Aparheid, despre David al lui Michelangelo vs David al lui Donatello etc
Și da, pe tot parcursul școlii (de la clasa pregătitoare până la clasa a opta) copilul e încurajat să se exprime liber, dar cu respect fată de cel căruia i se adresează fie că e vorba de un cadru didactic sau un alt coleg.
La școala Waldorf nu se vorbește în timpul orelor (dacă nu sunt activități de grup), copiii nu sunt încurajați să spună tot ce le trece prin cap atunci când le trece prin cap, ci mai degrabă e un efort continuu și activ al cadrelor didactice de a le îndrepta vorbirea spre un cu sens și de calitate conform etapei de dezvoltare la care se găsește cel mic.
Așadar libertatea de la Waldorf e o libertate de gândire și de vorbire. Atât timp cât se potrivește contextului și denotă respect și bună cuviință.
2. Fiecare copil învață în ritmul lui.
De fapt fiecare copil învață în ritmul etapei de dezvoltare la care se află....
Închipuiți-vă o familie cu patru copii, fiecare făcând ceea ce dorește, când dorește. Fiecare mănâncă atunci când vrea, ce vrea, lasă lucrurile pe unde vrea etc. Ar fi un haos total! Și dacă nimeni nu rezonează cu această idee în care simțim cu toții că ar trebui să existe un minimum de reguli pentru a putea trăi împreună, funcțional 6 ființe umane (doi adulți și patru copii) într-un spațiu comun, cum ar putea funcționa un spațiu cu un adult și 20 de copii în care fiecare să aibă alt ritm?!?
Este vorba de a respecta nevoile copilului în funcție de etapa de dezvoltare la care se află. Orice cadru didactic Waldorf merge la cursuri de specializare (în jur de doi ani, cele de bază), iar aici învață aprofundat despre etapele generale prin care ființa umană trece pe parcursul dezvoltării sale. Fiecare etapă își are caracteristicile sale fiziologice și psihologice. Cunoscându-le înțelegem de ce e contraproductiv să se ceară unui copil de grădiniță să spună cât fac 5+3, în loc să se folosească o formă potrivită pentru vârsta lui: „Mă întreb, oare câți copii sunt la noi în grup dacă erau cinci fetițe și au mai venit trei băieței?”. Partea surprinzătoare pentru un adult care nu lucrează în educație e să constate că la prima întrebare copilul se uită lung la el sau dă orice răspuns, pe când la a doua întrebare șansele sunt foarte mari să primească răspunsul corect de fiecare dată.
Este doar un exemplu, un detaliu, așa cum am spune că un element de decor indică un stil arhitectural al unei clădiri. Construcția, ansamblul e mult mai vast și necesită studiu și experiență. Câteva puncte de reper generale însă există: în pedagogia Waldorf se vorbește despre o dispoziție a copilului cu care se lucrează, o atitudine, o tendință de a se raporta la lumea exterioară lui, fără a face din asta ceva exclusiv. În general, între 0 și aproximativ 7 ani copilul dovedește o mare deschidere față de lumea exterioară. Acest lucru a fost formulat prin „Lumea e bună.” Copilul, alternând între stări de încredere și de sfială, caută să cunoască lumea spre care pornește cu încredere. Acum este momentul pentru a dezvolta în copil obiceiuri de bază, care îi vor servi întreaga sa existență: un ritm sănătos de odihnă, gustul pentru mâncarea sănătoasă, baza relațiilor sociale și în general bazele unei relații sănătoase cu exteriorul. Adultul e cel care coordonează întregul ansamblu, în timp ce copilul se dezvoltă în limitele stabilite de adult.
De la 7 la 14 ani se vorbește de a doua mare etapă de dezvoltare în atitudinea copilului sintetizată prin formula „Lumea e frumoasă.” E cu adevărat rolul adultului să se asigure că la 14 ani copilul încă mai are această viziune. Adultul rămână autoritatea dominantă, dar nu mai e una exclusivă, așa cum era în primii șapte ani. Treptat rolul său trebuie să se transforme în cel de ghid atât pe partea fizică (în ceea ce privește somnul sau mâncarea), cât și pe parte socială și de valori.
De la 14 la 21 de ani, adultul are din ce în ce mai puțin control. Întreaga educație merge de la un control aproape total, dar absolut necesar al adultului asupra copilului în primii trei ani de viață ai celui de-al doilea, către eliberarea ființei umane la vârsta de 21 de ani. Toate regulile, toate valorile pe care un părinte a încercat să le ofere copilului său vor fi cu adevărat interiorizate (dacă s-a lucrat bine) până la 21 de ani, moment din care ființa umană devine responsabilă pentru propria sa dezvoltare. În această a treia etapă a educației formale (școala) și informale (familia) atitudinea copilului e „Lumea e adevărată”, cu singura mențiune că acum el nu mai crede neapărat acest lucru, ci îl verifică. Testează autenticitatea valorilor adulților din jur în mod activ (prin comportament provocator) sau pasiv (prin observații), verbalizând (Tu de ce îmi spui mie să nu fumez, când tu stai cu țigara în gură?) sau făcând (mama stă pe Tic-Tok cu orele, la fel și eu).
În interiorul acestor secțiuni mari există transformări continue care fac posibilă dezvoltarea ființei umane de la imitație (0-7 ani) la gândire cauzală (în jur de 12 ani) apoi la gândire critică (după 14 ani), de la prietenii de tipul „Fetița, vrei să fim prietene?” sau „Mi-am făcut un nou prieten bune, e băiețelul de acolo.” (aprox 5 ani) la „Prietena mea cea mai bună m-a trădat pentru că azi a stat în pauză cu altcineva. Nu o să mai vorbesc niciodată cu ea!” (aprox 8-9 ani) până la „Tu nu-ți dai seama cât de mult mă rănești pentru că nu vrei să faci niciodată ce doresc și eu! ” (aprox 13-14 ani). Și pe lângă dezvoltarea gândirii și cea emoțională și socială se întâmplă, bineînțeles și dezvoltarea fizică pe care o vedem cu toții, cu dureri de creștere, cu schimbările hormonale aferente adolescenței.
Acestea sunt lucrurile pe care pedagogia Waldorf le ia în considerare atunci când organizează curriculum și predarea pentru diferite vârste. De aici și ideea că la Waldorf copilul e educat în conformitate cu specificul etapei sale de dezvoltare, într-un ritm natural, propriu ființei umane.
3. E o școală pentru copii CES.
Se întâmplă adesea ca unui părinte de copil cu cerințe educaționale speciale să i se recomande (în general de către diverși terapeuți) pedagogia Waldorf. Poate pentru că sună bine și interesant, poate că vrea să arate părintelui că el, terapeutul, știe ceva ce părintele nu cunoștea etc. Realitatea este ca profesorii din pedagogia Waldorf au tot atâta pregătire pentru a lucra cu copiii CES ca și profesorii din învățământul de masă. Adică mai mult empirică. Ei nu sunt specialiști. Cei care sunt specialiști în pedagogia Waldorf și în lucrul cu copiii CES sunt profesorii din Pedagogia curativă. Și de aici confuzia.
Este trist să vedem mame cu copii cu CES venind cu ochii plini de speranță, aproape așteptând un miracol pe care nici ele nu știu cum să-l formuleze, convinse fiind că fac ce trebuie pentru copil și pentru dezvoltarea lui. Și mai vedem și momentul dezamăgirii- nu poate ajuta pe un copil cu Down faptul că face ritmuri și ascultă povești despre Grecia antică, nu poate ajuta un copil cu autism faptul că se învață matematică cu sâmburi și conuri, nu poate ajuta o pedagogie care susține abstinența totală de la tehnologie în primii șapte ani de viață și folosirea ei minimă în primii 12-14 un copil cu autism care a fost învățat de mic să se liniștească folosind telefonul mobil.
Realitatea este că acești copii au nevoie de specialiști și de terapii, de logopedie și de alte tipuri de ajutor specializat (adică oferite de un specialist în domeniu!), nu de un profesor specializat într-un tip de pedagogie alternativă. Cele mai bune rezultate în acest domeniu s-au înregistrat în cadrul proiectului nostru cu acei copii CES înalt funcționali care urmau terapii intense după școală. Printr-o colaborare apropiată cu familia, s-a reușit progresul. Altfel, fără a observa un progres, este pur si simplu agățarea de o amăgire.
În clasele Waldorf, din învățământul de stat, la fel ca și în clasele din învățământul de masă pot fi înscriși 3 copii cu CES pentru a putea avea o șansă la integrare reală, nu doar pe hârtie.
În Romania sunt recunoscute prin lege (Legea educației naționale nr 198/2024 și Ordinul de ministru 6694/2024, art 2) șase alternative educaționale: Articolul 2(1) În învățământul preuniversitar sunt recunoscute următoarele alternative educaționale: Freinet, Montessori, Pedagogia curativă, Planul Jena, Step by Step, Waldorf.
4. La Waldorf nu se face carte.
Nu la fel ca în sistemul tradițional! De aceea se numește pedagogie alternativă: ajunge la aceleași rezultate la final de ciclu (clasa a IV-a, clasa a VIII-a și clasa a XII-a) deoarece copiii care studiază la Waldorf dau aceleași subiecte la examenul de clasa a IV-a, la Evaluarea Națională și la Bacalaureat, doar că drumul (calea, metoda) spre acele rezultate este unul diferit care se concentrează pe dezvoltarea echilibrată a competențelor intelectuale (sau de gândire), a celor artistice și a celor motrice.
Dacă ne închipuim că timpul petrecut la școală de un copil este echivalentul a 100 de unități, atunci în învățământul tradițional aceste 100 de unități sunt consumate pe lucrul intelectual, în timp ce la Waldorf ele sunt folosite 34% pentru lucru intelectual, 33% pentru exerciții artistice și 33% pentru activități de mișcare.
Pedagogia Waldorf este benefică fiecărui copil, atât timp cât valorile familiei din care provine sunt:
- Atenția pentru calitatea hranei
- Predilecție către petrecerea timpului în natură (mai degrabă decât a petrece timp în fața ecranelor)
- Înțelegerea rostului și responsabilităților de a fi membru într-o comunitate
- Preocuparea pentru dezvoltarea armonioasă a copilului
- Preferința pentru cooperare, nu competiție
- Rolul părintelui ca însoțitor al copilului pe parcursul experiențelor lor școlare
Nicoleta Măceșanu
Profesor de limba româna și limba engleză în cadrul școlii Waldorf Ilios din București.
11 ani experiență în pedagogia Waldorf.
