Cum îmi susțin copilul la școală? O perspectivă Waldorf (III)

Dar să revenim la întrebarea inițială: practic, cum îmi pot susține copilul în munca lui de la școală?

1. Mai întâi să o/îl asculți cu atenție vorbind despre experiențele sale și cum le-a trăit ea/el fără a interveni în vreun fel în povestea lui. Pentru că performanțele lui/ei se bazează pe ceea ce el/ea trăiește la școală, iar dacă părintele ascultă mai întâi povestirea copilului ( ca atitudine opusă la a încerca să corecteze ceea ce a simțit cel mic), va fi mai ușor să o/îl ajutați.

2. În al doilea rând să vă fie foarte clar faptul că ceea ce ea/el povestește e rareori o realitate obiectivă, ci este una extrem de subiectivă și de cele mai multe ori incompletă. Nu intrați în povestea ei/lui, ci încercați să rămâneți (pe cât puteți) adult (obiectiv). Foto: Pixabay.com

Dacă vine acasă supărat/ă că „Profesoara de mate are clar ceva cu mine!!!!” e necesar să vedeți de unde vine această concluzie. A luat o notă mai mică la test? Sunt anumite gesturi care se repetă și care chiar o/ îl sabotează la școală? În primul rând e nevoie, cel mai probabil de mai mult exercițiu din partea copilului, în al doilea e nevoie să interveniți și să stabiliți o discuție cu profesorul respectiv pentru a vedea și cealaltă perspectivă...

3. În al treilea rând străduiți-vă să vă setați un obiectiv foarte clar al Dvs. pe care să îl urmați în toate interacțiunile: ceva de genul „Tot ceea ce fac este pentru ca al meu copil să fie autonom, independent, să ajungă să se descurce singur în viață sau să fie un om echilibrat sau ajungă la Harvard, etc” și atunci veți vedea că acțiunile Dvs. se vor aranja într-un tot coerent pe care și copilul îl va putea urma și pe care se va putea baza...

Îmi dau seama că acest îndemn poate părea un pic cam teoretic (iar noi am zis ca suntem la partea practică), dar gândiți-vă că aveți un număr limitat de ani în care puteți interveni (benefic) cu adevărat în educația (și viața lui): în jur de 18 și e curios este faptul că sunt oameni care iau credite pe 20-30 de ani pentru case și alte asemenea și sunt foarte conștiincioși cu privire la asta, dar nu privesc cu aceeași conștiinciozitate o perioadă de 18 ani în care pot ajuta cu adevărat la dezvoltarea armonioasă a unei ființe umane...

4. În al patrulea rând gândiți situația! Cum intervin astfel încât să îmi susțin copilul?

Să vă dau un exemplu real: am lucrat la un moment dat cu un copil (era clasa a V-a) care era lăsat mai mult să se crească singur - libertate fără limite (vă amintiți ideea de copil - tufiș/copac de la începutul articolului?). Bineînțeles că nu reușea să își facă prieteni la școală (cei din clasă erau destul de orientați spre învățare) și tot ce se întâmpla la ore (și ceilalți profesori spuneau același lucru) era pur și simplu plictisitor. De teme nu vorbim. Și totuși copilul avea o inteligență nativă, prindea foarte ușor concepte abstracte predate, însă le pierdea la fel de ușor din cauza lipsei de exercițiu și a dezinteresului.

Anunțasem la întâlnirile cu părinții de la începutul clasei a V-a că vom avea nevoie de o carte (începând cu luna ianuarie) pe care să o citim împreună la clasă și să lucrăm ceva exerciții de gândire din ianuarie până în aprilie. Cartea era în jur de 30 de lei. A venit luna ianuarie, a trecut și cartea tot nu a apărut. Am lucrat ce am avut de lucrat și a venit și evaluarea parțială la care bineînțeles copilul a luat nota minimă. S-a dus acasă și s-a plâns părintelui: „Doamna mi-a dat 4 și eu nu înțeleg de ce!”. Părintele, care nu ținea să aibă vreo legătură cu școala, a făcut ce orice părinte bun ar face: a venit supărat la școală să ia apărarea copilului: „Cum a putut copilul meu să ia nota 4 doar pentru că nu are o carte?!?” Când i s-a spus că se vorbise de proiectul respectiv încă din septembrie, când i s-a reamintit în decembrie, când s-a pus la dispoziția copilului o ediție mai veche a cărții, cu rugămintea de a citi din ea măcar la școală, iar copilul a stat timp de 6 săptămâni la aprox 1,5 m de cartea respectivă și nu a schițat niciun gest pentru a citi și lucra, evident când a venit momentul evaluării parțiale nu a putut face față. Întreaga familie a rămas supărată pe situație...
Cum spuneam: gândiți situația....

5. Arătați interes față de munca copilului! Ca semn exterior, acest aspect mi se pare cel mai important. Pe parcursul a 22 de ani la catedră, lucrând atât în mediul privat cât și cel de stat, în pedagogia tradițională și în cea alternativă și în educația non-formală, lucrând cu ființe umane de la 5 la 65 de ani, acesta rămâne cel mai important aspect. Fie că vorbim de familii în care ambii parteneri au studii superioare sau familii monoparentale cu studii medii, cel mai important rămâne interesul pe care părintele îl dovedește față de ceea ce se întâmplă cu copilul său. Foto: pixabay.com

6. Interesul se manifestă atât în relația cu școala și cu profesorii. În Legea educației este trecut la obligațiile părinților - sunt numiți beneficiari secundari ai serviciilor educaționale - faptul că un părinte trebuie să se intereseze de progresul copilului său o dată pe lună. În pedagogiile alternative e un pic mai simplu deoarece părinții sunt invitați la discuții fie la final de epocă (la Waldorf), fie urmând structura specifică (Montessori sau Step by Step) și există și rapoarte scrise la final de an (ceea ce se numește evaluare cantitativă).

Dar intereseul se manifestă și în privat, în relația Dvs. cu copilul. Așa cum simțiți nevoia să împărtășiți unele lucruri ce vi se întâmplă la locul de muncă și apreciați când cineva arată un interes sincer față de realizările Dvs sau față de modul în care ați reușit să rezolvați o situație complicată, așa se bucură și cel mic să știe că vă interesează ce face el/ea în mediul său social. O rugăminte totuși aici: vă rog să găsiți altceva pentru a începe conversația decât teribila întrebare „Și cum a a fost azi la școală?” !!

În pedagogia Waldorf, spre exemplu, la final de epocă, părintele e recomandat să își ia 15-20 minute și să îl roage pe copil să îi arate caietul lui de epocă și să povestească și să îi adreseze întrebări. Acest lucru ajută enorm! Dar și în sistemul tradițional puteți face acest lucru. Pur și simplu să priviți alături de cel mic ce a lucrat el în ultima lună. Repet îndemnul de a nu vă transforma „în instanță morală” (sau moralizatoare) și nici să vă apucați să comparați cu standarde înalte de performanță „de pe vremea Dvs. ” sau cu cele ale fiicei/ fiului șefului/vecinului etc. Și nu luați toate caietele de la toate materiile la discutat lunar!

7. Arătați respect! Știu că pare ciudat formulat și e greu să te apuce respectul față de o altă ființă umană pe care o manevrai într-o mână și îi schimbai scutecele, dar e bine să încercați! Măcar ca un exercițiu....

Văd adesea părinți care în discuțiile cu cadrele didactice și cu copii dau vina pe cei mici: „Eu vin seara târziu acasă și i-am spus de atâtea ori să fie cuminte, și să învețe și să își facă temele și el nu mă ascultă!” Educația familială se face în privat, nu umilind o altă ființă umană în public indiferent că are 5, 7 sau 16 ani. Am admirat întotdeauna un părinte cu care a trebuit o dată sau de două ori să discut despre comportamentul copilului care reușea (fără aparent vreo intenție negativă) să umilească un alt coleg. Părintele m-a asigurat că va avea o discuție cu cel mic și că lucrurile se vor schimba. Așa a fost! O relație de invidiat, construită în timp și în mod conștient! Nu expunerea copilului, nu pedepse!

8. Extra-activitățile și natura! Deja a ajuns aproape un clișeu, dar în toți anii în care am predat, am văzut (și am trăit) legătura clară dintre performanțe școlare și mersul în natură și la extra-activități. Pe cele din urmă le recomand mai ales din al cincilea an de școală (de pe la 10 ani). Fie că vorbim despre cursuri artistice (pictură, sculptură, teatru, studiul unui instrument muzical), de cele de limbi străine sau robotică sau de cele sportive (orice sport, mai ales cele de echipă!) aceste activități ajută mult la stabilirea unor relații sănătoase cu colegii (nu perfecte, ci sănătoase) și cu adulții aflați în poziție de autoritate (cadrele didactice). Ajută copilul să aibă o abordare nouă asupra conținuturilor predominant teoretice de la școală.

Puteți, de asemeni, instituiți o tradiție de 1 excursie de o zi lunară la munte sau la malul mării, dar în care să vă plimbați, să petreceți timp departe de oraș și de tehnologie.

9. Spațiul său și intimitatea. E important pentru orice ființă umană, indiferent de vârstă, să știe că are colțișorul său de lume în care să se poată retrage în caz de nevoie, să poată visa liniștit/ă sau să își poată „linge rănile” în siguranță. De aceea asigurați-vă că fiul sau fiica Dvs. are acest colț (ideal o cameră a sa) asupra căruia are control (și responsabilitatea de a a-l ține în ordine!) și unde să se poată retrage când vrea să spună „Piua!” de la ce i se întâmplă sau de unde va începe să cucerească lumea!

10. Responsabilități! Adesea auzim în jur ideea că cel/cea mic/ă trebuie să învețe. Nimic altceva! Eventual are timp pe jocuri video și/ sau telefon ca să se relaxeze. Greșeală cumplită! Trecerea de la o activitate intelectuală (intensă pt orice copil) la o succesiune rapidă de imagini nu ajută creierul să se relaxeze, ci din contră efectul (deși plăcut pe loc) e contraproductiv pe termen lung. Ca să nu mai spunem că metoda uită de restul copilului - de corp, de relațiile cu cei din jur.

Noi nu avem foarte bine încetățenită ideea de deprinderi de viață (life skills) și dacă o avem, ne plângem că școala nu le include. De acord, doar că ele se aplică mai bine acasă. În țările vorbitoare de limbă engleză mai ales apare această idee că la fiecare etapă de dezvoltare copilul trebuie să aibă în casă anumite responsabilități (la 5 ani să știe că e treaba lui să își așeze în fiecare seară jucăriile la locul lor, de exemplu, la 12 ani să își poată face un ou prăjit și să știe să citească etichetele produselor, la 14 ani să știe să își sorteze rufele la spălat, la 16 ani să înțeleagă concepte precum dobândă bancară și să poată opera cu ele etc).

Am putut observa că acei copii care au clar responsabilitățile definite acasă (2-3, câte erau) și și le îndeplineau în mod constant erau mult mai atenți la ore, ajungeau mai repede la autonomie în învățare și aveau rezultate peste medie. Așadar responsabilitățile în familie, puține, pe măsura puterilor copilului, dar ținute constant chiar au efect asupra rezultatelor de la școală!

11. Aveți imaginea de ansamblu în minte: aveți realmente 18 ani să ajutați la dezvoltarea unei ființe umane, apoi acea ființă preia - voluntar sau involuntar - frâiele propriei sale dezvoltări. Faceți din acești ani un ansamblu în care să vă simțiți bine și unde copilul să se poată transforma într-un adult care își atinge la maximum potențialul de dezvoltare. El se va transforma oricum într-un adult, dar Dvs puteți influența mult în bine acest proces. Și nu, acești ani, chiar dacă faceți totul bine, nu vor fi anii în care veți merge plutind pe norișori alături de copilul Dvs într-un apus de vară ideal, ci vor fi ani cu frământări, cu greșeli și îndreptări ale lor, cu perioade de progres și regres. Dar rezultatul final merită tot efortul!

Am spus mult, deși subiectul e departe de a fi epuizat, e bine să ne și oprim, dar înainte, dați-mi voie ca acum, la final să vă adresez și eu o întrebare: Dvs cum vă puteți susține copilul la școală?

DESPRE AUTOR 

Nicoleta Măceșanu

Profesor de limba româna și limba engleză în cadrul școlii Waldorf Ilios din București.

11 ani experiență în pedagogia Waldorf.