Este o formulă pe care o veți întâlni des în mediul pedagogiei Waldorf. Însă la ce se referă ea?
Ideea de bază este că atitudinea ființei umane față de lumea ce o înconjoară este una dinamică, mereu în schimbare din primii ani de viață până la ultimii, iar pedagogia Waldorf subliniază importanța faptului de a lua în calcul această raportare la lume atunci când vorbim despre educație.
Ca să aveți o idee priviți lucrurile așa: în momentul în care un tânăr absolvent termină facultatea și ia în considerare cariera de profesor, el știe CE să predea unor copii (matematică, chimie geografie etc), după ce termină modulul psihologic, el va ști CUM să predea (metode, tehnici, mijloace etc). Pedagogia Waldorf adaugă o nouă dimensiune și o nouă întrebare: CUI predau? Cu alte cuvinte tânărul e îndemnat să privească ființa umană ce stă înaintea ochilor săi și să adapteze CE-ul și CUM-ul în funcție de ea.
Însă ca fiecare pedagogie ce s-a preocupat cu educarea puiului de om, și aici sunt remarcate câteva „borne” pe la care fiecare dintre noi trecem, aproximativ la aceleași vârste, iar fondatorul pedagogiei Waldorf le-a împărțit (încă din 1919) în 3 perioade distincte, fiecare a câte aproximativ 7 ani:
a) 0-7 ani cu dispoziția copilului ce ar putea fi rezumată: „Lumea e bună.”
b) 7-14 ani cu dispoziția copilului ce are putea fi rezumată: „ Lumea e frumoasă.”
c) 14-21 de ani cu dispoziția adolescentului: „Lumea e adevărată.”
Dispoziția aceasta, e cea care modifică și colorează modul în care fiecare om se raportează la lume în fiecare etapă a vieții sale.
Pentru a fi mai clar, imaginați-vă un leagăn dintr-un loc de joacă și un copil de aproximativ 2-3 ani privindu-l. Cu cât e mai mic copilul, cu atât prudența e mai mare. Nu se grăbește spre leagăn, ci îl privește, observă copiii mai mari care se dau în el plini de bucurie și poate, cu ajutorul unui adult sau al unui frate mai mare va încerca.
Același leagăn, dar privit acum de un copil de 5-7 ani. Nu mai e timp de privit! Chiuie și încearcă să ajungă cu vârfurile picioarelor cât mai sus!
Pe la 10-11 ani, deja începe să întoarcă capul în altă direcție: Ce, mai e copil mic să se dea în leagăn?!?
La adolescență, e clar că leagănul nu e pentru el decât poate noaptea, cu prietenii povestind amintiri de la grădiniță și se dă leagănă un pic, așa, de amuzament...
La tinerețe, de cele mai multe ori nici nu observă leagănul în drumul său spre facultate sau la muncă..... Poate aude copiii mici cum se dau în leagăn...
Când devine părinte, leagănul acela poate căpăta valențe periculoase: dacă îl lovește pe cel mic? Niciodată nu poți fi destul de atent...
Când ajunge la mijlocul vieții, leagănul devine obiectul nostalgiilor de „când erau copiii mici”, iar la vârsta a treia, apare acel sentiment de amuzament detașat față de viața ce continuă să se scurgă și nepoții ce se dau în leagăn....
Sursa foto: Pixabay.com
DESPRE AUTOR
Nicoleta Măceșanu
Profesor de limba româna și limba engleză în cadrul școlii Waldorf Ilios din București.
11 ani experiență în pedagogia Waldorf.
© 2026 Școala Waldorf Ilios. Preluarea textelor de pe acest site este permisă în mod gratuit, în limita a maxim 500 de caractere, cu obligativitatea specificării sursei prin link activ către articolul original.